Wednesday, July 14, 2010

Scrisorile cistigatoare

Posted by CRISTINA SIMA

Iata si scrisorile care ne-au cucerit: 1. MARIA GHIONEA Momentul meu de beauty este atunci cand ma trezesc dimineata si imi propun sa cuceresc lumea! Sa imprumut tenului exuberanta sufletului, iar ochii sa transpuna bucuria de a fi inconjurata numai de lucruri frumoase. Doar in astfel de zile pot spune ca sunt cu adevarat frumoasa! Bineinteles ca am si zile cand simt ca totul se prabuseste si nu pot sa vad decat minciuna, interesul, ranchiuna si invidia ce ma inconjoara la tot pasul; ei bine, in astfel de zile oglinda imi intoarce trista un ten obosit, niste ochi fara stralucire si o gura fara de zambet. Asa ca incerc din rasputeri sa vad doar ce-i frumos in jurul meu, pentru a imprumuta frumusetea si a o raspandi inmiit. Nu vreau sa ascult stiri fabulos de negative, nu vreau sa particip la tristetea impusa a nimanui, nu vreau sa ma lamentez nici macar o clipa si nici in ruptul capului nu vreau sa plec privirea abatuta. Vreau doar sa fiu vesela, pentru ca stiu ca atunci cand zambesc sunt frumoasa!
2. FLORI CORPACIU Nu sunt un om frumos. Am suferit multa vreme… mi-as fi dorit sa fiu frumoasa. Dar n-a fost sa fie. Asta e, nu le putem avea pe toate in viata. Aveam o cunostinta de o frumusete rara (credeam eu). Pana intr-o zi cand am vazut-o nemachiata. Am avut un soc. N-am recunoscut-o, desi aveam ochelarii la ochi (mda, port ochelari de vedere… asta e… ). Era palida, cu cicatrici pe fata, de la niste cosuri stoarse cu cruzime, cu pete rosii… Si idealul meu de frumusete s-a destramat, ca o himera… Am vazut-o fugitiv, a disparut repede din fata ochilor mei. O auzeam des ca n-ar iesi nici sa duca gunoiul nemachiata si nu intelegeam de ce. Mi se parea foarte frumoasa oricum s-ar fi aranjat. Apoi am aflat ca stapanea foarte bine tehnica si arta machiajului si cu produse de buna calitate si manuite cu mestesug reusea sa arate frumoasa. Si mi s-a parut foarte trist… deci pana la urma frumusetea e doar o masca? O himera? Revenind la mine, dupa cum spuneam am suferit multa vreme ca n-am fost inzestrata si eu cu frumusete. Cu acea frumusete care face si ingerii sa planga, care inmoaie si cele mai impietrite suflete… da, stiu, sunt o idealista. Si asta, pana intr-o buna zi, cand iubitul meu mi-a spus ca eu sunt cu adevarat frumoasa, pentru ca sunt frumoasa si nemachiata. Pentru ca machiajul nu ma transforma. Pentru ca am curajul sa ies nemachiata pe strada, fara pic de retinere. Si am zambit… m-a pus pe ganduri… Da, asa e. Faptul ca nu sunt frumoasa de la mama natura nu m-a impiedicat sa-mi manifest interesul fata de tot ce inseamna frumusete. M-am documentat, am invatat sa-mi cunosc pielea si nevoile acesteia, parul, unghiile si tot ce tine de corpul meu. Am admirat dintotdeauna femeile frumoase si ingrijite, impecabile si mi-am dorit mereu sa le calc pe urme. Tot citind in stanga si-n dreapta, mi-am dat seama ca am ceva ce compenseaza lipsa frumusetii: un ten curat si cuminte. E drept, are si el nevoie de ingrijire, dar nu am stiut niciodata ce-i aia un cos, acnee, luciu inestetic si alte necazuri cu care se confrunta zilnic multe fete. Tenul meu e uscat si uneori ma strange, dandu-mi semnalul de alarma ca vrea si el sa fie ingrijit, dar asta este un secret intre mine si el. Nu se manifesta vizibil pentru cei din jur – nu arata exfoliat, nu da nici un semn de slabiciune. Din timpul total pe care il aloc frumusetii cea mai mare parte o ocupa ingrijirea; machiajul e pe loc secund. Sanatatea pielii, a parului si a unghiilor mi se pare esentiala, obligatorie, motiv pentru care sunt ingrijita in permanenta. Mi se pare ceva normal. Nu m-am gandit niciodata ca face parte efectiv din ritualul de frumusete. Mi se pareau simple masuri de igiena, la fel de normale, implicite si obligatorii precum banalul spalat pe maini. Dar intre timp mi-am dat seama ca aceste operatiuni sunt mai mult decat simpla igiena, ca sunt etape ale ritualului de frumusete care-mi aduc un plus in orice situatie – un ten ingrijit (desi nemachiat), un par ingrijit (desi necoafat), niste unghii taiate cu grija, pilite (desi nedate cu oja) – sunt apreciate de cei din jur si vazute ca elemente ale unei frumuseti naturale. Si sincera sa fiu n-am constientizat asta pana sa mi-o spuna sufletul meu pereche, pe a carui sinceritate stiu ca ma pot baza. Si stiti la ce concluzie am ajuns? Ca un corp ingrijit, combinat cu increderea in sine (fie ca o ai din start, fie ca o capeti cu ajutorul celor din jur) sunt semne de respect fata de tine insati. Iar oamenii te vor respecta, daca te respecti tu insati. Da, ies pe strada nemachiata, ies chiar si la o intalnire oficiala, si la o plimbare romantica fara teama ca oamenii ma vor vedea fara masca. Pentru ca nu port o masca. Pentru ca ma simt bine in pielea mea. Da, alteori ma machiez, dar nu sunt dependenta de machiaj. Stiu ca machiajul ma mai aranjeaza un pic, dar nu ma transforma. Tot eu sunt. Nu sperii pe nimeni, nu ma transform din monstru in zana, nici invers. Nu ascund nimic sub “preĊŸ”, scot doar in evidenta anumite calitati cu ajutorul luminilor si umbrelor. Folosesc si fond de ten uneori, pentru a da un aspect satinat tenului, dar sub el nu se ascunde nici un crater, cicatrice, imperfectiune netrata sau alte minuni… Deci frumusetea incepe cu ingrijirea si increderea in sine, zic eu. Iar cand vad acea sclipire in ochii LUI, atunci cand ma priveste cu nesat, stiu ca sunt cea mai frumoasa femeie din lume.
3. ANCA SERBAN In cei aproape 24 de ani ai mei, am avut 2 momente in care m-am simtit cu adevarat frumoasa. Primul a fost in ziua nuntii. A fost atat de placut sa fiu in centrul atentie, mai ales ca nu eram obisnuita cu un astel de "tratament" ca sa spun asa. Pe langa faptul ca ma simtea frumoasa fizic, ma simtea frumoasa si sufleteste. Deja aveam ce imi doream. Un sot si un bebelus pe drum. Eram insarcinata in 5 luni. Aceast lucru cred ca a fost si factorul cheie. Ni s-a parut ceva deosebit sa fie si baietelul nostru impreuna cu noi in acel moment important din viata noastra. Ma simteam ca nu eram doar eu admirata, ci si burtica, chiar daca nu era inca vizibila. Se vedea pe chipul meu cum radiam de fericire. Am doilea moment a fost dimineata in care urma sa nasc. Aveam programata cezariana. Trebuia sa fim la spital in jurul ore 10.30. Ne-am trezit dis de dimineata pentru ca nu avusesem somn toata noaptea cu gandul la mare intalnire. Urma sa ne vedem pentru prima oara baietelul. Desi incercam sa imi pastrez calmul ca sa nu-mi stresez si mai tare sotul, care oricum era si mai emotionat decat mine. Am facut ultimele poze cu burtica in care abia am putut sa zambesc, dar care urmau a fi unele dintre cele mai frumoase poze. Mi-as dori sa am macar o zi pe luna la fel ca acele 2 zile minunate...

1 comment:

  1. Va multumesc pentru premiu :)

    Flori Corpaciu

    ReplyDelete