Friday, July 29, 2011

Arsa de soare

Posted by CRISTINA SIMA

Sa nu dati cu pietre in mine! Sa nu ma judecati, dar am pacatuit! Ei bine da, am incalcat una dintre poruncile din Beauty Bible: am facut plaja la mare! Si ce e mai rau, Doamne cit de mult mi-a placut! Ma iertati. Dar am si eu micile mele vicii. Nu fumez, nu beau alcool, nu imi plac jocurile de noroc si nu am alte vicii periculoase decit dragostea mea neconditionata pentru mare si soare! Stiu ca am tot scris despre efectele negative ale soarelui si umeaza sa mai scriu foarte multe articole interesante. Cu toate acestea, cind ajung pe o plaja insorita, cind simt briza marii jucindu-se cu parul meu si mingiindu-mi suav pielea incalzita de soare, ma transform, infloresc si am o pofta de viata molipsitoare. M-am gindit de multe ori ca ar trebui sa iau in considerare acest fapt si sa ma mut cu catel, purcel, sifonier si laptop undeva intr-o tara unde e tot timpul cald si unde pot sa ma trezesc dimineata cu marea in ochi. Poate asa as reusi sa termin cartea pe care o tot scriu de ceva vreme si care stagneaza cind miinile mele sint legate de beton, praf, stiri horror, prieteni tristi si ecourile esecurilor recurente. Pina cind voi face pasul asta, sa ma mut intr-o tara calda cu mare turcoaz (stii, ca si imaginile de basm din revistele de travel), mai iau cite o gura de aer curat si dau o fuga la marea noastra.
Am avut o mini-vacanta mai altfel. Am pornit cu gindul sa las tot balastrul in urma si sa ma bucur de absolut fiecare minut! Ca si intr-o meditatie, in care trebuie sa-ti golesti mintea plina de ginduri, ca sa poti fi mai aproape de Dumnezeu. Marea a fost meditatia mea! Am savurat baile de soare (am folosit totusi creme cu filtru UVA si UVB foarte mari), nu m-a deranjat nici nisipul care se lipea de corpul meu baituit cu creme, am reusit sa blochez vocile zumzaite ale turistilor de pe plaja ca sa aud melodia marii... Am cintat, m-am plimbat cu caiacul, am dansat, am stat la povesti tirzii cu prieteni noi, am iubit, m-am bucurat de viata pe care o am, de oamenii din ea, de ochii lui, de lucrurile simple care fac diferente mari! Am pielea arsa de soare, dar am si imaginea rasaritului in minte, liniste in suflet, si fericie in privire... Foto: Florin Dumitrescu

2 comments:

  1. atata timp cat ai folosit crema de protectie solara, nu prea vad nici o problema in demersul tau. si eu iubesc marea, soarele si stiu cat de greu e sa te feresti de ele pentru ca asa zice manualul...

    ReplyDelete
  2. :) Am folosit creme, dar nu as putea sa spun ca am stat la soare doar la orele permise. Si stii cum se spune "practice what you preach!"

    ReplyDelete