Thursday, March 31, 2011

Interviu

Posted by CRISTINA SIMA

Ieri, i-am luat un interviu unui gentleman pasionat de parfumuri, Erwin Creed, fiul parfumierului Olivier Creed (Casa Creed are o istorie de 250 de de ani in lumea parfumeriei de nisa). Este fascinant sa poti discuta cu un barbat despre arome, ingrediente si memorii olfactive! Inca putina rabdare si veti afla mai multe! :)

0 comments:

Tuesday, March 29, 2011

Poze launch H&M

Posted by CRISTINA SIMA

Asa cum v-am promis, iata cateva fotografii de la shopping party-ul H&M. Am sa mai postez o noua serie in cursul zilei de azi.

2 comments:

Sunday, March 27, 2011

H&M Event

Posted by CRISTINA SIMA

Am participat la mult asteptatul eveniment H&M opening, pentru VIP si presa, care a avut loc in Unirea Shopping Center. Trebuie sa recunosc, nu credeam ca acest eveniment va aduna atit de multa lume! Am intilnit pe linga foste colege si multe, multe cunostinte, si o multime de VIP-uri autohtone, care pareau sa savureze din plin acest shopping party. Printre sampanie si multe, foarte multe umerase, toata lumea parea sa se distreze, socializind cu maldare de haine in brate. Maria Marinescu a fost urmarita indeaproape de catre multe fashioniste pentru inspiratie, Radu Valcan se plimba usor dezorientat printre standerele pline de haine, iar Tom Wilson a creat un fundal sonor care imi amintea de atmosfera cool din magazinele londoneze. Desi, mi se parea aproape imposibil sa fac shopping intr-o mare de lume, am reusit sa aleg spre final citeceva. Ma bucura faptul ca odata cu deschiderea magazinelor H&M, moda a devenit mai accesibila si cred ca vom vedea in curind mai mult stil pe strazile Bucurestiului (si nu numai). Revin cu fotografii de la eveniment in foarte scurt timp.

0 comments:

Monday, March 21, 2011

Event Jimmy Choo pentru Sephora

Posted by CRISTINA SIMA

Am suspinat mult timp dupa o pereche de sandale Jimmy Choo... As fi fost in stare sa ma avint in alaiul de femei nebune care s-au aliniat in fata magazinelor H&M din intreaga lume cind s-a anuntat lansarea colectiei mai accesibile Jimmy Choo pentru H&M. S-a nimerit sa nu pot pleca din tara in acea perioada, iar colectia s-a evaporat in citeva ore. Pina azi, m-am plimbat in pantofii multor designeri, dar... inca nu posed o pereche de Choo! Hmmm, cred ca e timpul sa actionez (daca iubitul meu citeste rindurile astea, probabil a intrat intr-un atac de panica:))). In spatele succesului Jimmy Choo se afla Tamara Mellon, Fondator & Director Creativ al Jimmy Choo, un fost fashion editor pentru Vogue UK, care a fondat compania cu aproape 15 ani in urma. De atunci, "my Choos" a intrat in vocabularul fashionistelor din intreaga lume. La sfirsitul saptaminii trecute s-a lansat primul parfum semnat Jimmy Choo (exclusiv in magazinele Sephora) in cadrul unui eveniment spectaculos (cu multa sampanie, glamour, beauty writers, balet si povesti cu stil) a carui gazda a fost Loredana. Cum as putea descrie parfumul? O aroma sofisticata ca o piele de piton, catifelata precum gustul cremos de caramel, puternica la fel ca parfumul bogat al orhideei Tiger si extrem de senzuală si exotica precum o tusa de patchouli indonezian. Nu va spun mai multe. Va las sa-l descoperiti singure (Eau de Parfum Natural Spray 100 ml - 408 lei; Eau de Parfum Natural Spray 60 ml - 300 lei; Eau de Parfum Natural Spray 40 ml -193 lei). In fotografii: de la stinga la dreapta: Sabina Athanasiu (Sephora), Cristina Vasilescu (Sephora), Loredana, Cristina Sima. In celelalte fotografii: Irina Nitu (Sephora) si Raluca Lazarut. _

0 comments:

Thursday, March 17, 2011

Hot Spot: City Dent

Posted by CRISTINA SIMA

Am auzit de CityDent (www.citydent.ro) de la o buna prietena care, de regula, atunci cand se pregatea de o vizita la stomatolog, ma suna panicata si imi vorbea doua ore despre grava ei problema cu sensibilitatea dintilor, despre cit de traumatizata e ea doar la auzul frezei, de parca era singura persoana din lume care avea o oarecare retinere in privinta vizitei la dentist. Incercam sa o linistesc ca e o nimica toata, ca e neplacut dar dureaza putin si, in final, pentru ca nu se potolea (si eu aveam ceva mai bun de facut) trebuia sa apelez la "bucura-te ca nu ai probleme mai grave, ca e foamete in Africa, etc." . Nu stiu daca functiona sau nu, dar cel putin reuseam sa inchid telefonul. Zilele trecute ma suna si-mi spune foarte senina ca nu ne putem intilni pentru ca trebuie sa ridice hainele de la o curatatorie si sa dea o fuga pina la stomatologie pentru o obturatie de canal. Stati putin! Sa reluam... Doar auzul acestor cuvinte (obturatie de canal) imi dadea fiori. Ce se intimpla? Draga mea prietena nu e panicata???!! "OK, spune tot!", i-am replicat. "De ce nu mai aud despre traumele tale stomatologice? Haaaa, te-ai indragostit de medicul stomatolog??!!!". Prietena mea a inceput sa rida in hohote, spunindu-mi ca nu a schimbat iubitul, ci clinica de stomatologie. Se pare ca la CityDent a descoperit o clinica unde se poate relaxa in timpul tratamentelor. "Dentistii fac tot posibilul sa iti distraga atentia de la tratament daca iti este teama de consult sau treci printr-o stare de anxietate. Iti explica tratamentul si la ce foloseste fiecare instrument. Apoi iti distrag atentia folosind muzica ambientala, filme, concerte (pe care le asculti prin niste casti wireless). "Si, pe linga tratamentul stomatologic, am optat si pentru un peeling chimic usor pe care mi l-au facut in timpul procedurii", imi explica ea. Intrigata ca in sfirsit s-a gindit cineva sa distraga atentia pacientului de la tratamentul care i se aplica, mi-am facut o programare pentru un tratament de profilaxie (detartraj cu ultrasunete, periaj si Airflow). Cind am intrat in receptie m-a impresionat design-ul foarte fresh si deosebit pentru o clinica de stomatologie, ca mai apoi sa observ zimbetul gales al lui Ilie Nastase (client fidel) de pe panoul de la intrare (am aflat ulterior ca s-a oferit sa-si imprumute imaginea clinicii fara nici o pretentie financiara). M-a intimpinat Magda Popa (director adjunct CityDent), care dupa un tur al clinicii (au si o camera speciala pentru copii, foarte haioasa), mi-a explicat ca dentistii specializati in estetica dentara din aceasta clinica sint interesati sa transforme zimbetul intr-un element marcant si definitoriu al exprimarii frumusetii. "In acealsi timp insa, admiratia noastra pentru frumosul dentar nu ne impiedica sa vedem ca, in anumite cazuri, avem doar o contributie importanta insa nu si exclusiva in definirea imaginii", continua Magda. Astfel, in completarea tratamentelor estetice dentare de top realizate de echipa de medici dentisti specialisti (coroane de zirconiu, implant dentar, albire profesionala, tratament endotontic, fatete, etc.) se fac si tratamente estetice nonchirurgicale realizate cu ajutorul unor parteneri atent selectionati (augmentarea buzelor cu acid hialuronic, diminuarea ridurilor cu acid hialuronic, tratament Botox, lipotomie, mezoterapie, peeling chimic, sculptra). Asta numesc eu good time mangement! Intr-o singura vizita iti poti rezolva atit problemele dentare cit si cele estetice, prin diferite proceduri de infrumusetare. Dupa ce am vizitat clinica, m-a luat in primire doamna doctor pentru tratamentul de profilaxie. Nu am avut nevoie de casti cu muzica, pentru ca nu era cazul. Detartrajul cu ultrasunete nu este deloc neplacut, curatarea coloratiei dintilor prin metoda neinvaziva cu Air Flow si periajul profesional sint proceduri absolut nedureroase. Atmosfera placuta, servicii de top si multa atentie acordata pacientilor. Ce poti sa vrei mai mult? In plus, au scapat-o pe prietena mea de atacurile de panica dinaintea vizitei la dentist (si pe mine de ore in sir de smiorcait la telefon). Foto:Catalina Pavel (contact: www.pavelina.net)

0 comments:

Wednesday, March 16, 2011

Vesti de acasa

Posted by CRISTINA SIMA

Dragele mele, probabil unele dintre voi stiu cum e sa pleci dintr-un oras mic si sa ajungi sa faci ceva important intr-un oras ca Bucurestiul. A aparut in Adevarul de Satu Mare (my home town) un articol despre mine la sfirsitul anului trecut si ma gindeam sa-l impartasesc cu voi. Nu de alta, dar ma mingiie pe suflet ca sint mindri de mine :)

6 comments:

Monday, March 14, 2011

My new passion: M.A.C Retro Matte Lipstick in nuanta Ruby Woo

Posted by CRISTINA SIMA

Am fost intr-o stare de spirit Burlesque azi cand am intrat in magazinul M.A.C din Baneasa. Astfel, dupa mai multe testari am ales un ruj de care sint suuuuuuper incintata. M.A.C Retro Matte Lipstick are o textura mata, dar cremoasa (nu iti "stringe" buzele) si o culoare foarte intensa de rosu. In plus, m-a cucerit denumirea nuantei RUBY WOO. Tres Burlesque! Fotografiile sint facute de mine, in sufrageria mea, asadar nu fiti foarte critici, nu sint tocmai "artistice" :). Bisou, from Coco Ruby Woo! (numele meu burlesque ;))

8 comments:

Friday, March 11, 2011

Giorgio Armani si campania Acqua For Life

Posted by CRISTINA SIMA

Designerul Giorgio Armani este implicat direct in proiectul Acqua for Life si a decis ca in cadrul show-ului de la Milano sa proiecteze clipul acestui proiect. A fost un success extraordinar, 1200 de reprezentanti de top ai presei internationale si top retailers au aplaudat cu entuziasm aceasta initiativa. http://live.armani.com/20110228.html# Acqua for Life, primul proiect de acest gen in Romania, a inceput. 1 Martie 2011 este ziua in care cu un simplu “Like”, am contribuit la donarea 1L DE APA POTABILA PENTRU COPII. 1 Martie 2011 este ziua in care invitand un prieten pe facebook, am contribuit la donarea a 10L DE APA POTABILA PENTRU COPII. 1 Martie 2011 este ziua in care cumparand un parfum Acqua Di Gioia sau Acqua di Gio semnat de Giorgio Amani, am donat 100 DE APA POTABILA PENTRU COPII. Fiti alaturi de noi si accesati in luna Martie : www.acquaforlifechallenge.org si accesati http://www.facebook.com/pages/Giorgio-Armani-Beauty

0 comments:

Monday, March 7, 2011

Martisor

Posted by CRISTINA SIMA

Sint happy! Am primit un colet de la Sephora! Desi sint in bransa de atita timp, le-am vazut si le-am testat pe toate, in continuare ma bucur ca un copil si desfac cu nerabdare cutiile cu mapele de presa pentru colectiile de primavara si produsele-vedeta. Ma asez in mijlocul camerei si desfac rapid pachetul, apoi ma inconjor de produse, culori, CD-uri cu poze si zabovesc citeva zeci de minute testind tot. Iubitul meu se uita la mine usor consternat, zimbind din coltul gurii (in continuarea reusesc sa-l surprind :)). Ei bine, pasiunea... Ce sa faci? Revin cu detalii despre cele mai hot si ingenioase produse ;)

2 comments:

Friday, March 4, 2011

Un vaccin anitiimbatrinire

Posted by CRISTINA SIMA

Nu am sa va povestesc despre cinestie ce ser miraculos care odata injectat opreste timpul in loc. Nu mai cred de mult timp in povesti fantastice (desi, mai sper in happy-end si in "au trait fericiti pina la adinci batrineti". Cam naiv, stiu...). Dar in ceea ce priveste industria de infrumusetare nu ma mai impresioneaza usor potiunile facute prin procedee SF, folosind ingrediente discutabile (venin de paianjen, saliva de melc) si mult hocus pocus. Am nevoie de studii temeinice si de afirmatii reale, care impreuna cu rezultate vizibile sa ma convinga ca ar putea functiona. Recent mi-a atras atentia noul serum de la Givenchy, cu un nume foarte inspirat Vax'in For Youth. Casa Givenchy a colaborat pentru acest proiect cu binecunoscutul biogerontolog Suresh Rattan, fondator al laboratorului de biologie celulara antiimbatrinire Aarhus University din Danemarca. In loc sa creeze un produs de ingrijire care anihileaza radicalii liberi (ca si majoritatea companiilor de pe piata), Rattan a dezvoltat un serum care induce fenomenul Hormesis, procedeu care stimuleaza dezvoltarea proteinelor antiimbatrinire HSP70, care cresc rezistenta celulelor si repara proteinele existente in piele (www.sureshrattan.com). Asemeni unui vaccin care ajuta corpul sa-si dezvolte un sistem autoimun de protectie, complexul Youth Infusion Serum genereaza micro-stimuli care incurajeaza celulele sa-si produca propria proteina antiimbatrinire. Dupa un studiu de autoevaluare efectuat pe un esantion de 60 de femei timp de o saptamina, 82% dintre participante au confirmat rezultatele, pielea lor devenind mult mai elastica, catifelata si vizibil intinerita. Una peste alta, aceste informatii m-au convins sa vreau sa-l testez! (Iti amintesc ca, pentru a vedea rezultatele unei creme sau al unui serum, trebuie sa-l folosesti cu regularitate cel putin doua luni).Pret 30 ml 347 lei, exclusiv in Sephora

2 comments: